Ambasadorul Klemm revine: SUA sunt îngrijorate că propunerile în Justiție ar putea inversa parcursul României

Ambasadorul Klemm revine: SUA sunt îngrijorate că propunerile în Justiție ar putea inversa parcursul României
Publicat: 28/09/2017, 14:17

„Statele Unite au anumite îngrijorări față de propunerile Ministerului Justiției. Mi-am exprimat aceste îngrijorări în mod privat, cu ministrul sau cu alți membri ai Guvernului, și am făcut lucrul acesta public, într-o declarație oficială”, a reiterat Klemm, după ce, în urma întâlnirii cu ministrul Justiției afirmase că discuțiile s-au desfășurat într-un„spirit de cooperare”.

Oficialul american a ținut să precizeze însă că declarația oficială pe care a făcut-o inițial a fost transmisă în numele țării pe care o reprezintă și că Executivul SUA ia foarte în serios propunerile lui Tudorel Toader: „Vreau doar să subliniez că acea declarație, pe care am transmis-o pe 29 august, nu a fost transmisă în numele meu, în numele Ambasadei SUA la București, ci a fost transmisă în numele Statelor Unite ale Americii. Guvernul Statelor Unite ia propunerile ministrului Justiției în serios, este profund îngrijorat”.

Klemm a adus din nou în discuție evoluțiile României în materie de justiție, care a ajuns, crede ambasadorul, un punct de reper în Europa de Est din acest punct de vedere și a evidențiat că există o îngrijorare potrivit căreia lupta anticorupție ar putea intra pe o pantă descendentă: „Eu cred, Statele Unite ale Americii cred că România, din 2004, a făcut pași foarte importanți pentru a avea un sistem judiciar independent și un parchet anticorupție puternic. Mai pot fi făcute lucruri în privința Educației, dar, prin realizările ce au început în 2004, România a devenit un model pentru regiune și este o inspirație pentru Statele Unite ale Americii. Vrem ca România să rămână pe direcția pe care și-a consolidat-o în ultimii ani. Suntem îngrijorați că propunerile ministrului ar putea inversa acest parcurs pentru România”, a explicat ambasadorul.

La începutul lunii septembrie, Hans Klemm a avut o întrevedere de două ore cu ministrul Justiției la finalul căreia a tras o concluzie simplă:„Vom transmite o declarație comună”.

Intrat cu „îngrijorări” la discuțiile cu ministrul Justiției, ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a ieșit după două ore anunțând că „abia așteaptă să lucreze mai departe” cu Tudorel Toader și cu Guvernul României. „Discuțiile au avut loc într-un spirit de cooperare”, a spus el, precizând că dialogul a fost „eficient”. Întrevederea a avut loc la solicitarea ambasadorului.

„Am avut o discuție foarte eficientă cu domnul ministru Toader, în această dimineață, într-un spirit pozitiv, care trebuie să existe în cadrul parteneriatului nostru strategic. Vom transmite o declarație comună pe parcursul acestei zile. Discuțiile au avut loc într-un spirit de cooperare. Am făcut schimb de informații și păreri și abia aștept să lucrez mai departe cu ministrul și Guvernul”, a spus Klemm, după întâlnirea cu Tudorel Toader, de la sediul Ministerului Justiției.

Ministrul Justiției a declarat, luni seara, referitor la declarațiile ambasadorului SUA la București, Hans Klemm, care a susținut că își exprimă îngrijorarea în legătură cu modificarea legilor justiției, că poate este îngrijorat pentru că nu a propus ca procurorul general să fie numit de Senat.

„Poate (n.r. este îngrijorat) pentru că în proiectul de modificare a legilor justiției nu am propus sistemul cel mai democratic din SUA prin care procururorul general e numit de Senat. Mă gândesc să propun și eu ca procurorul general să fie propus de Senat și să tindem și noi spre acelasi standard de democrație”, a declarat Tudorel Toader la Antena 3.

„Am văzut că media a titrat, oarecum specific modului de abordare, că ambasadorul a chemat ministrul Justiției la dialog. De principiu, nu poate să ma cheme la mine în birou. Daca mă chema la ambasadă, mergeam. E a treia oară când mă întâlnescu cu ambasadorul. Am primit la Ministrul Justiției mai mulți ambasadori, de fiecare dată la inițiativa dânșilor. Mi-a oferit mai multe variante de întrevedere, am oferit varianta mea, pe care a acceptat-o cu promptitudine. Aș fi preferat și motivarea exprimării îngrijorării. Discursul a fost prin media. Mâine o sa aflu, am să întreb, probabil, sau o să-mi spuna domnia sa. Deși e foarte posibil ca mâine să nu discutăm de legile justiției pentru că în vizitele anterioare m-a invitat să fac o vizită în SUA. Voi vedea mâine (marți-n.r.)”, a mai spus Toader.

Reacția ministrului vine după ce ambasada a afirmat, referindu-se la propunerile de modificare a legilor justiției, că SUA au luat la cunoștință de acestea cu îngrijorare pentru independența sistemului judiciar și că statul de drept are nevoie de un sistem judiciar puternic și independent.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Statul NU mai plătește BANII. Românii trebuie să se grăbească. Termen limită: 7 iunie
Metode naturale care te scapă de țânțari. Funcționează și în cazul muștelor
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Valuri gigantice de materie întunecată ar putea modifica orbita stelelor
×